religia tacerii

cred
in vorbele spuse demult, invelite in soare
in buzele ce construiau zambete si culoare
in valuri impinse de tarm in larg
in valuri care nu se sparg
cred
in roua ce nu se pierde in soare
in camp de maci
in zori de zi plini de rabdare
miros de cafea si cirese amare
cu spatele dezgolit de timp adormi
picaturi de timp
amintiri si vise,nu-s interzise
oameni ce fug spre soare
copii cu talpile goale
carti si ziare rascolite de vant
asfintit in mijloc de pamant
rastorn cu o mana jumate de luna
un astru ce nu are vreme
alung cateva zile scurse urat
mi-e dor de inceput
traiesc ingrijit de pietre
ascult cu o singura ureche
povestea e pentru doi
spuneau amandoi
rataciti in ganduri frumoase
tineretea e casa pentru iubirea traita intens