miros de liniste.

Lasa cartea sa-i cada din mana, degetele atingeau usor podeua, vantul flutura draperia subtire ce tinea soarele la distanta,dincolo de fereastra, cu capul aplecat usor, isi atingea cu bartia pieptul si incepu sa plaga. Mirosul ei era tot acolo, se imbata cu gandul ca de fiecare data cand fereastra este larg deschisa,mirosul dispare, nestiind insa ca mirosul ii era intiparit in suflet,minte si nari,nu avea legatura cu nimic din lucrurile pe care le atinsese ea, doar el isi putea dicta cand sa uite.
Isi reveni greu din starea de moarte simpla, mai citi o pagina cu gandul aiurea, in gand ii revenise sentimentul de vina, cum ca totul facea usor gresit, ca era in urma timpului sau inaintea lui, ca spunea uneori mai multe cuvinte decat ea ar fi vrut sa auda.
Sentimentul de contratimp devenea acum iritant amplificat de ideea unei alte seri insingurat intr-o iubire fara cuvinte.
Mirosul ei refuza sa dispara, sub dus isi clati gandurile, muzica din fundal ii facea bine, linistea ii rascolea o parte din suflet, devenise stare de fapt.