Daca nici moartea nu mai apropie oamenii,daca nici moartea nu-ti mai topeste gheata din suflet,atunci mi-e teama ca nimic nu o va face.
sunt destul de puternic sa-mi privesc moartea in ochii si sa-i spun, te-am asteptat elibereaza-ma.
Sa stai si sa te comporti ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat,sa nu lasi o lacrima sa-ti brazdeze chipul tradandu-ti ultima bruma de umanitate,e aproape umilitor pentru natura ta umana.
Omul care pana mai ieri respira si degaja viata,astazi iti cersea o lacrima, te privea sub pleapele ingreunate de boala si isi vedea de drumul lui in muzici de clopot.
Mana care pana mai ieri ti-a oferit protectie in copilarie si iti stergea fruntea asudata de soare, iti bandaja genunchiul lovit pe pietrele ulitei in goana ta dupa soare, azi iti astepta sarutul de ramas bun,in gest simplu si plin de traire.
ca sa simti ca esti om trebuie sa ai inima, una care sa-ti bata in piet cand iubesti,cand suferi,sau cand oamenii dragi tie mor.
Probabil e acolo pe undeva prin piept,iti pulseaza in vene sange si face sa functioneze masinaria numita om ce se vrea corporatist.
In goana ta catre sfarsit nu ai timp sa-ti arati umanitatea.
oamenii se nasc si mor de cand lumea,nimic nu opreste procesul,frumos e sa ne ramana in minte imaginea lor plini de viata,nu a trupului uscat de suflu si infrigurat, intre cateva scanduri reci.
Sufera in tacere si lasa umanitatea sa-ti intre in suflet,oamenii au nevoie de oameni.
Sa-ti fie tarana usoara si sufletul sa-si gaseasca drumul spre lumina, nea' Nicule!
